Într-o lume cu o percepție antagonistă despre ceea ce presupune a fi învățarea, care pe de o parte condamnă memorarea, iar pe de alta încurajează dezvoltarea abilităților de orice fel, la Școala gimnazială „Theodor Bucurescu” s-au organizat și desfășurat trei concursuri școlare județene. Toate cele trei concursuri s-au bucurat de participarea elevilor din 16 școli partenere din județul Timiș. Concursul de limba și literatura română –„Vorbim , scriem românește” aflat la cea de-a treia ediție, s-a adresat elevilor din clasele a IV-a. A patra ediție a concursului de matematică – „În lumea lui Mate” s-a bucurat de participarea elevilor din clasele a III- a și a V-a iar „Festivalul prieteniei”, ediția a III-a a reunit, pe scena sălii festive a școlii organizatoare, elevi din ciclul primar și gimnazial cu talent interpretativ, buni dansatori, sau recitatori. Școala noastră dorește să încurajeze copiii pasionați de matematică sau de limba română. Credem că organizarea unor conursuri școlare este binevenită în condițiile în care elevii din ziua de astăzi sunt interesați mai degrabă de tehnologia de ultimă oră decât de provocarea de a rezolva o problemă ce dezvoltă capacitatea intelectuală sau decât să citească o carte. De asemenea, copiii talentați, care dansează, care cântă, care recită în grai dramatizând versurile ca niște mici artiști și care își perfecționează acest talent sub îndrumarea cadrelor didactice merită a fi văzuți de public, merită a le fi recunoscut talentul , merită a fi premiați pentru asta. Școala trebuie să educe. Educația școlară începe în sala de clasă cu educatorul alături. Activitățile sunt diverse la clasă. Unii elevi care se regăsesc în aceste săli de clasă merită a fi îndrumați si încurajați să participe la concursuri școlare. Își doresc acest lucru de mai mult timp. Ne-am gândit să le venim în întâmpinare și să organizăm aceste concursuri dedicate copiilor care doresc cu adevărat să învețe. Elevii participă cu încântare de trei sau patru ani consecutivi la aceste trei concursuri. În spatele organizării acestor activități, se află o echipă de cadre didactice entuziaste care lucrează cu dăruire ducând la bun sfârșit sarcina pe care o au pentru ca totul să fie gata în ziua concursului. Munca este de echipă, cu sarcini diverse, solicitante, dar totul se face cu drag, atunci când ținta este copilul.
La concursul de limba română în această ediție au participat un număr de 60 de elevi din clasa a IV-a. Elevii Școlii noastre au obținut 1 loc I, 2 locuri II și 3 mențiuni. La Concursul de matematică au participat 92 de elevi din clasele a III-a și a V-a. Reprezentanții școlii gazdă au obținut 1 loc I, 1 loc III și 2 mențiuni. Festivalul prieteniei s-a bucurat de prezența unor grupuri vocale, echipe de dansuri, soliști vocali și recitatori în grai bănățean, însumând 212 participanți. Echipa de dansuri populare românești „Hora” a școlii noastre a obținut locul II. De asemenea, la secțiunea „Recitări în grai bănățean” reprezentantele noastre au obținut 2 premii III. Concursurile organizate la Școala gimnazială nr.1 Theodor Bucurescu s-au bucurat de succes elevii obținând rezultate bune și foarte bune.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul SC ZOPPAS INDUSTRIES, care sunt alături de noi încă de la prima ediție și al ASOCIAȚIEI SAN DIDACTICA, care ne-a susținut
printr-un proiect finațat de Primăria Sânnicolau Mare. Le mulțumim pe această cale. Sperăm să putem organiza și edițiile din anul școlar următor, iar elevii participanți să obtină rezultate din ce în ce mai bune. (Director adjunct prof. ELENA ZĂVOIANU)