Nr.4530/06.03.2018
Anunț de participare
privind programul anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile din fonduri publice alocate pentu activități nonprofit de interes local pentru anul 2018
Orașul Sânnicolau Mare lansează programul anual de finanțare a proiectelor din domeniul piscicol, agricol, zootehnic, avicultura, didactic, traditie și al pensionarilor, în conformitate cu prevederile legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități publice nonprofit de interes general, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI, nr.41/05.03.2018. Scopul Programului este de stimulare a persoanelor fizice și juridice din oraș în realizarea unor obiective de interes public. Obiectivul general al Programului este îmbunătățirea calității vieții locuitorilor Orașului Sânnicolau Mare prin susținerea inițiativelor organizațiilor neguvemamentale de antrenare a cetățenilor în activități de interes public.
Etapele privind procedura de selecție de proiecte:
a) publicarea programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile;
b) publicarea anunțului de participare;
c) înscrierea candidaților – la solicitare;
d) transmiterea documentației;
e) prezentarea propunerii de proiecte;
f) verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară;
g) evaluarea propunerilor de proiecte;
h) comunicarea rezultatelor;
i) încheierea contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă;
j) publicarea anunțului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă.
În vederea gestionării Programului, se constituie Comisia pentru gestionarea Programului local de sprijinire a activităților nonprofit de interes local, denumită în continuare Comisia. Membrii Comisiei sunt desemnați prin dispoziția Primarului Orașului Sânnicolau Mare. Anunțul de participare la selecția de proiecte va fi publicat în două cotidiane de interes local și pe site-ul autorității publice finanțatoare, www.sannicolau-mare.ro . Documentele menționate mai sus vor fi făcute publice pe site-ul orașului Sânnicolau Mare și vor fi puse la dispoziție tuturor persoanelor interesate.
Având în vedere necesitatea urgentării unor proiecte pentru atingerea obiectivelor propuse de către asociațiile participante, programul de selecție pentru anul 2018 se lansează cu data de 06.03.2018 până în data de 20.03.2018, termen în care se pot depune proiectele de către solicitanți la Registratura Primăriei Sânnicolau Mare. Suma alocată în 2018 de la bugetul local, pentru finanțarea nerambursabilă este în valoare de 490.000 lei. Cuantumul contribuției de la bugetul local nu poate depăsi 90% din valoarea totală a proiectelor.
Primar, Întocmit,
Danut GROZA Radu PUSCAS și Bogdan HOMORODEAN