Primăria Comunei Otelec, în colaborare cu Asociația My Banat, va găzdui sâmbătă și duminică, 29 – 30 iulie 2023, două evenimente speciale – Picnic în Pustă și Otelec – destinație de turism cultural durabil. Aceste activități au fost create pentru a promova patrimoniul cultural local înconjurate de frumusețea naturală specifică regiunii vestice a României, Banat. Evenimentul Picnic în Pustă la Otelec va sărbători frumusețea naturii și diversitatea culturală a câmpiilor Banatului și va aduce în prim-plan oamenii, tradițiile și viața de zi cu zi ale acestei zone. Situată la granița de vest a țării, în apropierea frontierei cu Serbia și Ungaria, Otelec este o destinație privilegiată în Banat și poate fi accesată prin diverse mijloace de transport, cum ar fi barca, bicicleta sau mașina. Comuna Otelec, cu o populație de aproximativ 1800 de locuitori, valorifică potențialul său, fiind legată în mod tradițional de râul Bega și beneficiind de implicarea comunității locale. Aceste aspecte au contribuit la promovarea comunei ca o importantă destinație de turism cultural durabil în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT). Evenimentul va aduce laolaltă comunitatea locală și Asociația My Banat într-un demers comun pentru a îmbogăți oferta turistică a comunei și a atrage vizitatori din întreaga regiune. Printre activitățile planificate se numără picnicuri, expoziții cu vânzare ale artiștilor locali, tururi ghidate în zonă, ateliere interactive și spectacole de dansuri tradiționale. În cadrul evenimentului, se va deschide și Punctul de trecere a frontierei de pe Pista de cicloturism care leagă România de Serbia, în intervalul orar 8:00 – 20:00, oferind oportunitatea de a explora zona și din perspectiva cicloturismului. Astfel, participanții vor avea ocazia de a experimenta o varietate de activități culturale și de a se bucura de farmecul autentic al locului, într-o atmosferă relaxantă și plină de culoare. Evenimentele Picnic în Pustă și Otelec – destinație de turism cultural durabil reprezintă o modalitate minunată de a descoperi patrimoniul cultural și peisajele naturale ale zonei Banatului. Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș prin Programul TimCultura 2023. -ȘtirileSânnicolauTv
Postari similare
-
#SânnicolauEMare din 22.12.2024
#SânnicolauEMare din 22.12.2024 -
#SânnicolauEMare din 19.12.2024
#SânnicolauEMare din 19.12.2024 -
Cadrele didactice pensionate, celebrate la Sânnicolau Mare
#ZoomPeMoment – Cadrele didactice pensionate, celebrate la Sânnicolau Mare #SânnicolauTV -
Primul Târg de Crăciun la Castel, organizat de elevii Liceului Teoretic „Ioan Jebelean”
Primul Târg de Crăciun la Castel, organizat de elevii Liceului Teoretic „Ioan Jebelean” Elevii și