Nr.7841/07.04.2016
Programul anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes local pentru anul 2017
Orașul Sânnicolau Mare lansează programul anual de finanțare a proiectelor din domenii precum piscicol, agricol, zootehnic, avicultura, didactic, tradiție si activități specifice persoanelor vârstnice, în conformitate cu prevederile legii nr. 50/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități publice nonprofit de interes general, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI, nr.66/06.04.2017.
Scopul Programului este de stimulare a persoanelor fizice și juridice din oraș în realizarea unor obiective de interes public. Obiectivul general al Programului este îmbunătățirea calității vieții locuitorilor Orașului Sânnicolau Mare prin susținerea inițiativelor organizațiilor neguvemamentale de antrenare a cetățenilor în activități de interes public.
În vederea gestionării Programului, se constituie Comisia pentru gestionarea Programului local de sprijinire a activităților nonprofit de interes local, denumită în continuare Comisie. Membrii Comisiei sunt desemnați prin dispoziția Primarului Orașului Sânnicolau Mare. Anunțul de participare la selecția de proiecte va fi publicat într-o publicație de interes local și pe site-ul autorității publice finanțatoare, www.sannicolau-mare.ro. Documentele menționate mai sus vor fi făcute publice pe site-ul orașului Sânnicolau Mare și vor fi puse la dispoziție tuturor persoanelor interesate.
Programul de selecție a proiectelor pentru anul 2017 se lansează cu data de 07.04.2017 până în data de 07.05.2017, termen în care se pot depune proiectele de către solicitanți la Registratura Primăriei Sânnicolau Mare. Suma alocata în anul 2017 de la bugetul local, pentru finanțarea nerambursabilă este în valoare de 375.000 lei. Cuantumul contribuției de la bugetul local nu poate depăși 90% din valoarea totală a proiectelor.