În decembrie, orașul este împodobit cu o iluminare stradală de sărbătoare, se organizează două mari petreceri pentru copii la Sala de Sport (una pentru preșcolari și una pentru elevii claselor I – IV) și nu în ultimul rând se marchează trecerea în noul an cu tradiționalul foc de artificii.

PETRECERE DE CRĂCIUN PENTRU COPII – EDIȚIA 2018

Miercuri, 19 decembrie, la Sala de Sport, peste 1200 de copii din clasele primare și grădinițele din orașul nostru s-au întâlnit cu Moș Crăciun într-un eveniment deja tradițional, finanțat de Primăria și Consiliul Local Sânnicolau Mare. În acest an, copiii au urmărit un spectacol deosebit de iluzionism, cu îndrăgitul Christianis, unul dintre cei mai buni magicieni din țară. Complexitatea programului și numerele de magie au fost adaptate vârstei copiilor, dar au avut un mare succes și la părinții prezenți în public. Spre bucuria micuților, Moș Crăciun nu doar că și-a făcut apariția dar le-a adus fiecăruia câte un mic cadou. Mulțumim echipei de organizare, voluntarilor, cadrelor didactice, conducerii școlilor și nu în ultimul rând părinților.

 

ILUMINAT FESTIV DE IARNĂ 2018

Vineri, 7 decembrie, Sânnicolau Mare a îmbrăcat haina festivă de iarnă și a intrat în atmosfera de Crăciun cu un pahar de vin fiert și un concert de colinde susținut de îndrăgitul interpret Fuego. Alături de primarul Dănuț Groza, au participat la numărătoarea inversă până la aprinderea luminilor, copii, părinți și bunici, familii întregi venite să se bucure de spectacolul deja tradițional de la începutul lunii decembrie. Cu doar 10 ani în urmă, frigul și apropierea sărbătorilor de iarnă erau motive în plus ca sânmiclăușenii să se inchidă în case, comunitatea noastră fiind departe de a fi unită și dornică de a petrece timp împreună. Pe lângă aspectul frumos și întreținut al orașului, cea mai mare realizare a Primăriei prin astfel de evenimente este că încurajează locuitorii să interacționeze și să trăiască în afara unei rutine. Aprinderea iluminatului festiv este organizată de către Primăria și Consiliul Local Sânnicolau Mare prin intermediul Agendei Culturale a orașului.

 

PETRECERE DE CRĂCIUN PENTRU COPII – EDIȚIA 2016