Primarul Dănuț Groza, alături de preotul catolic Ando Attila și Dietlinde Huhn – președintele Forumul German Local Sânnicolau Mare a participat la întâlnirea șvabilor bănățeni din Kissing bei Augsburg – Germania. Delegația din Sânnicolau a fost întâmpinată de Peter-Dietmar Leber, preşedintele Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din Germania, organizator al unui eveniment care, din doi în doi ani, reunește mii de persoane preocupate de păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și istoriei șvabilor. Invitat să ia cuvântul, primarul Dănuț Groza a transmis tuturor celor prezenți salutări din partea sânmiclăușenilor și a făcut o scurtă prezentare a felului în care orașul nostru s-a dezvoltat în ultimii ani. O foarte bună colaborare și o sursă de inspirație pentru proiecte viitoare a fost discuția, în cadrul evenimentului, cu domnul Erwin Gallmann, președintele Asociației Șvabilor din Sânnicolau Mare, care deși locuiește acum în Germania este un susținător și un promotor activ al orașului nostru.