Vineri, 2 noiembrie, Sala mare a Castelului Nako a găzduit seminarul “Hai la joc la Sâmiclăuș“, un eveniment de prezentare de costume populare sârbești și românești din subzona etnografică Sânnicolau Mare. Seminarul organizat de Ansamblul sârbesc Sfântul Sava și Ansamblul românesc Doina din orașul nostru, cu sprijinul Primăriei Orașului, a Uniunii Sârbilor din România și a Asociației Sveti Sava, a reunit pe de-o parte specialiști precum muzeograful și deținătorul celei mai mari colecții private de costume populare din România, Marius Matei, profesorul Iavorca Iorgovan, cercetător al creației populare din Lunca Mureșului și o tânără realizatoare de costume populare sârbești din Banat, Vania Agici, iar pe de altă parte, publicul format din părinți, mai cu seamă mamele copiilor din ansamblurile mai sus meționate, croitorese și doamne pricepute în arta lucrului de mână precum și cadre didactice. De asemenea, au fost invitați și reprezentanți ai Ansamblului german Buntes Sträußchen, Ansamblului maghiar Kekibolya și al Ansamblului bulgar “Mlada ud srța” din orașul nostru.
Seminarul a avut două părți, una teoretică și una practică. În cadrul primei părți au fost prezentate costumele populare sârbești din Banatul de Câmpie cu varianta portului de sat, cu cătrânța frumos brodată cu fir auriu sau cioareci și gaci largi bărbătești, dar și varianta costumului de oraș, apărut sub influența modei nemțești de la începutul secolului XX, unde apar pantalonii negri tip “brigi“ și rochia și sacoul de brocart sau somot cu broderie de aur ale doamnelor. Costumul popular românesc din subzona etnografică Sânnicolau Mare se caracterizează prin faptul că pânza folosită a fost cea “de cinari“, ia românească poartă denumirea de “spăcel“ care este în două variante: “cu colăcei” în fir de aur pe mâneci sau cu “platcă“ pe piept și broderie executată “în cruce“. Româncele aveau cătrânță cu bordura de franjuri, care definește această zonă, și opreg în spate, tipic doar zonei Banatului. Analizând costumul bărbătesc purtat la sat, s-a observat o mare asemănare între ceea ce purtau sârbii și cu ceea ce purtau românii. De asemenea s-a subliniat că Sânnicolau Mare a fost un puternic centru cojocăresc unde se realizau burdice (laibere din piele ornate cu oglinzi, nasturi și ornamente de piele din diverse colori) și cojoace.
Un accent deosebit s-a pus pe podoaba capului la femei din această zonă, reușindu-se o recreere a unei piese brodate în fir de aur, “tabla“ românescă, demult dispărută din sat și existentă doar la Muzeului Satului din Timișoara. Publicul a mai putut admira și “kapa zlatara”, o podoabă a capului sârbească la fel de spectaculoasă, prezenată în original de doamna Iorgovan.
În contextul în care ia este din nou la modă, s-a discutat despre crearea propriului spăcel caracteristic zonei noastre și a fost luată în considerare înființarea unei Asociații a Femeilor care să reînvie lucru de mână. Nu în ultimul rând, s-a subliniat faptul că ar trebui să se insiste mai mult în păstrarea jocului în perechi, iar la nunți, botezuri si petreceri să se încurajeze dansuri precum sorocu lu’Bobală, lengel-ul șvăbesc, mala kola, ceardașul unguresc sau jocu bulgaresc.
Mulțumirile noastre speciale merg către Alina Micșa, Doina Iezan, Dragoș Biaș, Alina Cipoș, Floare Birău și Eugenia Ilin, persoane care au adus la eveniment elemente autentice de costum popular românesc. (Coordonatori Natalia si Gheorghe Mandran)
