În conformitate cu art. 363 din Codul Administrativ aprobat prin O.U.G. 57/2019, Oraşul Sânnicolau Mare, jud. Timiş, anunţă organizarea unei licitaţii publice pentru vânzarea unui bun imobil, aflat în domeniul său privat conform celor de mai jos:
- Proprietar – Oraşul Sânnicolau Mare, prin Consiliul Local, cu adresa la Primăria Sânnicolau Mare, Oraşul Sânnicolau Mare, jud. Timiş, str. Republicii nr. 15, cod fiscal 4548554, tel. 0256370366, fax 0256370350, persoana de contact Ostrovați Lucian.
- Obiectul contractului de vânzare constă în transferul către cumpărător a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din construcție, reprezentând spațiu cu altă destinație (cabinet veterinar) situat în Sânnicolau Mare, strada Calea lui Traian nr. 58, jud. Timiș, în suprafață de 65 m.p. înscris în Cartea Funciară nr. 400826-C1-U1, nr. Top 874-875/2/II;
- Documentaţia de atribuire – se poate obține atât în format electronic, cât și în format tipărit, fără taxe de la sediul Primariei Oraș Sânnicolau Mare, Biroul Achiziții Publice, data limită până la care se pot solicita clarificări fiind 5 zile lucrătoare înainte de data-limită de depunere a ofertelor;
- Garanţia de participare este de 2.948 lei şi se va depune conform documentaţiei de atribuire;
- Ofertele trebuie depuse cu respectarea documentaţiei de atribuire într-un exemplar original la sediul Primăriei Oraș Sânnicolau Mare (la adresa de mai sus), până la data de 07.03.2023, orele 10:00 (inclusiv), cu excepţia cazului în care Proprietarul extinde acest termen prin anunţ transmis spre publicare cu cel puţin 3 zile calendaristice anterior termenului iniţial;
- Deschiderea ofertelor a avea loc la sediul Primăriei Oraș Sânnicolau Mare la data de 07.03.2023 , orele 12:00.
- Proprietarul îşi rezervă dreptul de a anula procedura de licitaţie în orice moment până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, fără plata de daune-interese, într-un astfel de caz, ofertanţilor urmând însă a li se restitui garanţia de participare în termen de 10 zile lucrătoare, în cazul în care sunt motive care să conducă la ideea că s-au încălcat prevederile legale în derularea procedurii de vânzare sau prevederile din caietul de sarcini;
- Orice litigii în legătură cu procedura de vânzare menţionată mai sus se soluţionează de către Tribunalul de pe raza teritorială a Orașului Sânnicolau Mare, unde își are sediul proprietarul, sau altă instanţă competentă conform legii, plângerile trebuind formulate în termenul legal.