În urma solicitărilor din partea unor firme de transport autorizate, Primăria Oraşului Sânnicolau Mare aduce la cunoştinţa celor interesaţi de a desfăşura activitatea de transport în regim de taxi în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, iniţierea unei noi proceduri de atribuire a unui număr de 9 autorizaţii taxi. Termenul până la care se pot depune cereri de participare la procedura de atribuire a autorizaților taxi este 20.04.2017, ora 16:00.
Analiza cererilor şi documentelor depuse, aplicarea criteriilor de departajare, stabilirea transportatorilor autorizaţi cărora li se vor atribui autorizaţii taxi se va face in perioda 20.04.2017-22.04.2017. Afişarea listei cu autorizaţiile taxi atribuite se va face în data de 24.04.2017.
Eliberarea autorizaţiilor taxi va începe în data de 28.04.2017. În termen de 15 zile de la publicarea listei se pot depune contestaţii la Primăria Orașului Sânnicolau Mare, cu privire la deficienţele semnalate în procedura de atribuire a autorizaţiilor.
Documentele necesare în vederea eliberării autorizaţiei de transport şi autorizaţiilor taxi în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi a H.C.L. nr. 23/28.01.2016 pentru aprobarea reglementărilor privind activitatea de transport în regim de taxi, precum și criteriile de departajare în vederea obținerii autorizațiilor taxi, sunt prezentate detaliat într-un articol separat.