Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, atât pentru ortodcși cât și pentru catolici, Primăria asigură amenajarea platoului din fața instituției, astfel încât sânmiclăușenii să poată admira Căsuța Iepurașului sau să își facă poze cu decorul specific sărbătorii. Încă din anul 2010, Primăria organizează un eveniment inedit, Campionatul de ciocnit ouă roșii, cu secțiuni speciale de copii și adulți. În fiecare an, sute de concurenți încearcă să câștige premiile puse în joc. Tot cu ocazia Paștelui, micuții locuitori ai orașului se pot bucura de un spectacol cu muzică și dans, potrivit vârstei lor.