La începutul acestei săptămâni, zona de vest a țării s-a aflat sub cod galben de vreme rea, situație resimțită și în orașul nostru. Luni dimineața, în 23 iulie, precipitațiile abundente de peste 100 litri pe metru pătrat au blocat canalizarea în anumite zone ale orașului, iar câteva gospodării inundate au avut nevoie de ajutorul pompierilor. Primăria a intervenit prompt pe teren, alături de Stația de pompieri Sânnicolau Mare și reprezentanți locali ai Aquatim. S-au mobilizat toate utilajele existente și au fost eliminate acumulări de apă atât de pe domeniul public cât și de pe cel privat.
„Am fost prezent pe teren toată ziua, alături de viceprimarul Radu Asaftei, specialiști din cadrul Biroului de Constructii și Biroul Urbanism. Am constatat că principala cauză a inundațiilor a fost cantitatea foarte mare de precipitații. Volumul apei ajunse în canalizare ar fi dat peste cap sistemul de colectare al oricărei localități. Nu este vorba de o subdimensionare a canalizării și nici de o proiectare greșită a infrastructurii, așa cum s-au grăbit să spună câțiva cârcotași. Este normal ca drumurile să fie înălțate față de trotuare și spații verzi deoarece apa este principalul dușman al asflatului, ea trebuie să se scurgă de pe carsosabil. Am notat aspectele care ar putea contribui, pe viitor, la limitarea urmărilor ploilor torențiale, însă principalele măsuri de prevenție rămân cele clasice, deseori neglijate de către cetățeni: păstrarea curățeniei în șanțurile pluviale, respectarea regulilor de construcție și neobstrucționarea canalizării. Am văzut astăzi șanturi astupate pentru crearea unor căi de acces auto și atunci ne mirăm că se adună apă” a spus primarul Dănuț Groza.
Ploaia torențială, în cantități record, principala cauză a inundațiilor
Deși reduse ca importanță și limitate ca suprafață, inundațiile au stârnit dezbateri în rândul câtorva cetățeni, în principal în jurul calității lucrărilor de infrastructură realizate în ultimii ani, cea mai mare nemulțumire fiind legată de înălțarea drumurilor raportat la casele locuitorilor. Problema semnalată este însă una falsă. Înălțimea și cotele finale ale asfaltului nu pot fi influențate sau negociate de către Primărie sau cetățenii orașului. Drumurile, trotuarele și rigolele sunt proiectate de personal de specialitate și verificate de verificatori atestați. Din comisia de recepție fac parte specialiști în domeniu, atât din partea Inspectoratului de Stat în Construcții și angajați ai beneficiarului. O a doua temă de discuție a vizat lipsa de viziune în organizarea șanțurilor pluviale. Și în acest caz, problema nu este una reală, sistemul de șanțuri pluviale fiind gândit să direcționeze fluxul de apă colectată către bălți sau către canalul Aranca. Blocajele au apărut deoarece șanțurile au fost obstrucționate pe alocuri, în zona construcțiilor recente sau acolo unde unii cetățeni au umplut intenționat șantul ca să permită accesul auto. Orice obstrucționare a șanțurilor pluviale, fie deliberată, fie prin neglijență datorită necurățării, afectează direcționarea fluxului de apă. Nu în ultimul rând a fost dezbătută capacitatea canalizării din orașul nostru. Pe această temă, s-a creat o confuzie majoră între canalizarea pluvială și canalizarea menajeră. Aceasta din urmă nu trebuie să preia fluxul de apă pluvială. Direcționarea apei pluviale în canalizarea menajeră este strict interzisă și cauzează refularea canalizării, cu toate consecințele ei neplăcute. În ciuda reglementărilor, mai mulți locuitori din Sânnicolau continuă această practică păguboasă și refuză să înțeleagă că apa pluvială trebuie să ajungă în canalizarea pluvială sau în șanțurile înierbate. Un alt aspect important de știut este că Primăria gestionează canalizarea pluvială, iar Aquatimul pe cea menajeră, astfel că problemele semnalate la cămine sunt de competența Aquatimului, Primăria nu poate interveni pe lucrări ale cărui beneficiar nu este.
În niciunul dintre cazurile sesizate de sânmiclăușeni nu au existat victime și nu s-a impus evacuarea locatarilor. Nu au fost intersecții blocate și nici probleme în ceea ce privește circulația vehiculelor.
„Cred că orașul Sânnicolau Mare a fost puțin afectat. Sistemul nostru de canalizare a rezistat, e adevărat, la limita funcționării sub presiune. Uitați-vă prin ce au trecut orașele din țară: apa până la genunchi, circulație oprită, activitatea locuitorilor blocată. Sânmiclăușenii au știut cum să comunice problemele pe care le au și cum să solicite ajutor. În zonele unde cota apelor a fost ridicată se vor căuta soluții de redirecționare a apei, iar în puținele locuri unde există vicii de execuție la lucrările de infrastructură, se va interveni și se va corecta. Cetățenii care se confruntă cu astfel de situații pot miza pe implicarea noastră” a mai adăugat primarul Dănuț Groza.
Cetățenii care s-au confruntat cu inundații au primit ajutor
Echipele comune, formate din angajați ai Primăriei, pompieri și reprezentanți Aquatim au reacționat în cel mai scurt timp la sesizările cetățenilor, astfel că, până la sfârșitul zilei, orașul Sânnicolau a fost în afara oricărei situații de criză, fără zone de apă acumulată și cu pagube materiale foarte reduse.
„Persoanele care au avut nevoie de ajutor au fost sprijinite rapid și necondiționat, iar reacția lor a fost una extrem de bună. Din păcate, câțiva cetățeni, din spatele calculatoarelor, departe de situația de pe teren și fără cunoștințe prea avansate, au încercat să nască o isterie pe internet. Au dat vina pe recepția lucrărilor, pe angajații Primăriei, pe orice, mai puțin pe ceea ce ne-a adus în situația cu pricina: ploaia abundentă, obstrucționarea șanțurilor pluviale, direcționarea ilegală a apei pluviale în canalizarea menajeră și efectuarea de construcții neautorizate care afectează curgerea apei de ploaie către bălți și Aranca” a încheiat primarul Dănuț Groza.
Cetățenii care au întâmpinat probleme cu acumulările de apă iar situația lor necesită intervenție din partea Primărie, se pot adresa instituției printr-o adresă scrisă depusă la Biroul Unic sau la Secretariat sau într-o audiență la primar sau viceprimar.