Școlile au fost una dintre prioritățile Primăriei de-a lungul ultimilor ani. Cu bani din bugetul local dar și prin asigurarea implementării unor fonduri europene, primarul Dănuț Groza a sprijinit școlile din Sânnicolau și a venit cu soluții acolo unde Inspectoratul Școlar Județean s-a arătat neputincios.
Sub deviza „Anul Educației în Sânnicolau Mare”, în perioada septembrie 2017 – septembrie 2018, Primăria desfășoară un program amplu de investiții în unități de învățământ, contribuind în același timp la soluționarea problemelor identificate de către cadrele didactice și de către părinții. Chiar în luna septembrie a acestui an, la rectificarea de buget s-au alocat sume importante pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu atât pentru elevi cât și pentru preșcolari. Pe lista de investiții a Primăriei se află aproape toate școlile de Sânnicolau, angajamentul conducerii Primăriei fiind în direcția acordării de sprijin tuturor unităților de învățământ care solicită și au nevoie de ajutor.
În momentul de față se lucrează la Școala Generală nr 1, pe mai multe direcții: se reabilitează interiorul clădirii, se reface exteriorul clădirii mici (școala cu clasele primare de pe strada Victor Babeș) și se reabilitează total grădinița arondată, cea cu secțiile de maghiară și română. La grădinița cu program prelungit se schimbă pardoseala, ușile, se refac pereții, băile, instalațiile electrice, instalațiile sanitare, se achiziționează mobilier și se reabilitează exteriorul clădirii urmând ca în primăvara anului viitor să fie refăcut și acoperișul. Lucrările au impuse câteva schimbări pe termen scurt în locația de desfășurare a activităților didactice, însă în maxim 2 luni, copiii vor beneficia de cele mai bune condiții.
Grădinița de pe strada Decebal va beneficia de mobilier nou care să asigure tot confortul micuților, iar elevii și profesorii din cadrul Liceului Teoretic Ioan Jebelean se vor bucura de înlocuirea parchetului de la întreg parterul clădirii. Liceul Tehnologic Cristofor Nako nu a fost nici el uitat de Primăriei, urmând ca până la sfârșitul anului să fie construit un teren de sport modern în curtea școlii, iar pentru încurajarea elevilor în direcția lecturii și a culturii, a fost aprobată o cofinanțare din bugetul local pentru transformarea și amenajarea pivniței într-o bibliotecă la standarde europene.
Tot în cadrul campaniei „Anul Educației în Sânnicolau Mare” se va amenaja o sală de sport pentru Şcoala Generala nr. 2, se va derula acţiunea „O carte pentru fiecare” pentru copiii Şcolii Generale cls.I-VII și se va urmări înlocuirea mobilierului învechit pentru toate şcolile şi grădiniţele din oraş. Primăria are în plan și construcția unui bazin școlar de înot în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș însă datorită birocrației care nu poate fi controlată de Primărie, chiar dacă acum se încep pregătirile, proiectul efectiv va fi dus la bun sfârșit în anii care urmează. Atenția Primăriei este îndreptată în egală măsură asupra profesorilor, cu care se urmărește o comunicare cât mai bună. Cadrele didactice pensionate sau aflate în pragul pensionării au de asemenea tot respectul Primăriei, astfel că se vor organiza întâlniri speciale și se vor acorda distincții pentru recunoașterea publică a meritelor dascălilor care și-a dedicat viața îndrumării tinerelor generații.
În vederea completării programului campaniei „Anul Educației în Sânnicolau Mare”, conducerea Primăriei s-a întâlnit deja cu directorii unităților de învățământ din Sânnicolau și are în plan o întâlnire de lucru cu reprezentanții cadrelor didactice prin Asociația sânmiclăușeană San Didactica, astfel că există o listă clară a priorităților pentru următoarele 12 luni, cu posibilitatea ca această agendă să fie ajustată și completată la propunerile persoanelor preocupate de educație.