Cu ocazia Zilei Eroilor 2017, la Sânnicolau a fost sfințită noua capelă din cimitirul Mărășești. La slujba au participat Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Greco-Catolică și Biserica Romano-Catolică. Capela construită de Primărie a fost dată în administrare Bisericii Ortodoxe Române, iar la solicitarea primarului Dănuț Groza, nu vor fi percepute taxe pentru folosirea lăcașului și se vor onora cererile credincioșilor, indiferent de confesiunea lor. Cu ocazia sfințirii capelei, Primăria a pus autocarul instituției la dispoziția persoanelor care au dorit să participe la eveniment, dar nu au avut mijloc de transport între biserică și cimitir. În continuare, Primăria s-a arătat dispusă să sprijine Biserica Ortodoxă Română, cu achitarea mâinii de lucru pentru repararea gardului lateral și din spate al cimitirului de pe Mărășești, dacă Biserica va achiziționa materialele de construcție necesare. Totodată, în urma discuțiilor cu Biserica Ortodoxă Sârbă, la inițiativa primarului și ca urmare a faptului că Primăria s-a implicat în repararea acoperișului și renovării capelei sârbe, a fost acceptată propunerea folosirii gratuite a capelei Bisericii Ortodoxe sârbe de către credincioșii sârbi.
Postari similare
-
Comunicat de presă
Școlile din Sânnicolau Mare vor fi dotate cu mobilier și echipamente didactice cu finanțare PNRR. -
Concursuri și jocuri cu premii online pentru copii
De 1 iunie, am pregătit super concursuri online cu premii pentru copiii din orașul nostru! -
Anunț de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă
ORAŞUL SÂNNICOLAU MARE, cu sediul în Orş. Sânnicolau Mare, str. Republicii, nr. 15, jud. Timiş, -
130.000 lei din bugetul local, pentru Spital
La inițiativa primarului Dănuț Groza și la solicitarea Spitalului Orășenesc Sânnicolau Mare, astăzi, a fost