Sâmbătă, 27 mai 2017, peste 600 de seniori sânmiclăușeni au participat la cea de-a noua ediție a Balului Pensionarilor. Muzica și voia bună au fost asigurate de către cunoscuții artiști Dumitru Stoicănescu și Geta Arghiuș care au reușit să ridice la dans toți invitații. Seniorii s-au bucurat de prezența unei delegații italiene din localitatea înfrățită Medina, însoțită de primarul orașului nostru, Dănuț Groza. Așa cum se întâmplă în fiecare an, s-a cântat La mulți ani pentru cei care și-au sărbătorit ziua de naștere și s-au acordat premii care de care mai inedite. Titlul de cuplul Balului a fost acordat profesorilor Ostrovăț, Cornelia și Ioan, persoane foarte respectate și iubite în comunitatea noastră.
Premiile acordate în ediția 2017 a Balului Pensionarilor
Cea mai elegantă doamnă – Sirbu Elena
Cea mai veselă participantă – Stefan Ana
Cea mai buna dansatoare – Mot Domnica
Cel mai vesel participant – Stefan Gheorghe
Cel mai bun dansator – Lang Imre
Cel mai elegant domn – Borsos Ioan
Cuplul Balului – Ostrovati Cornelia și Ostrovati Ioan
Diploma Speciala – Carpenisan Clara ( a venit din Statele Unite ale Americii pentru a participa la eveniment)
Născuți în ziua Balului – 27.05.2017
Malinetescu Maria
Kasa Josif Andrei